Forța majoră în contextul coronavirusului Covid-19: condiții, efecte, situația creditorului

Photo by Oleg Magni from Pexels

Pandemia provocată de coronavirusul Covid-19 a produs efecte sociale și economice majore. Contextul creat de măsurile adoptate de către autoritățile publice afectează în mod direct diferite categorii de raporturi contractuale, în cadrul cărora părțile fie se confruntă cu o imposibilitate absolută de a-și executa obligațiile contractuale, fie se află într-o situație în care executarea obligațiilor a devenit excesiv de oneroasă.

În aceste condiții, unii debitori invocă forța majoră pentru a fi exonerați de executarea obligațiilor contractuale. Însă survenirea unui caz de forță majoră nu exonerează în mod automat pe debitor de la executarea obligațiilor contractuale, dacă nu sunt îndeplinite și celelalte condiții de exonerare a răspunderii.

În cele ce urmează, ne vom referi la condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca părțile contractante să fie liberate de la executarea obligațiilor contractuale. De asemenea, ne vom referi la remediile legale la care poate apela creditorul care și-a executat obligațiile contractuale pentru a-și recupera sau, după caz, diminua pierderile.

Condițiile forței majore

Conform dispozițiilor art. 1351 alin. (2) din Codul civil, forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Un caz de forță majoră poate fi declanșat de evenimente naturale (pandemie, cutremur, căderea unui asteroid, etc.), precum și de acțiuni umane (experiment științific eșuat care a provocat efecte dezastruoase, război, revoluție, etc.).

Un caz de forță majoră trebuie să întrunească, în mod cumulativ, următoarele caracteristici:

exterioritate

Evenimentul trebuie să se fi produs independent de voința și conduita debitorului. Dacă debitorul a contribuit sau a provocat producerea evenimentului, acesta va fi ținut să-și execute obligațiile contractuale.

imprevizibilitate

Forța majoră poate să-l exonereze pe debitor de răspundere contractuală doar dacă acesta se află în imposibilitate obiectivă de a prevedea producerea evenimentului. Ca regulă generală, imprevizibilitatea evenimentului trebuie raportată la momentul încheierii contractului. Astfel, dacă părțile la momentul încheierii contractului puteau să prevadă posibilitatea producerii unui eveniment, niciuna dintre acestea nu va putea invoca forța majoră pentru a se libera de la executarea obligațiilor contractuale.

Dacă ne raportăm la situația actuală provocată de coronavirusul Covid-19, considerăm că părțile care încheie un contract în perioada situației de urgență nu vor putea invoca, ulterior, forța majoră în situația în care autoritățile publice adoptă măsuri suplimentare pentru combaterea răspândirii virusului care au ca efect împiedicarea uneia dintre aceste părți să-și execute obligațiile contractuale. Evident, măsurile adoptate de către autoritățile publice trebuie să respecte cadrul legal, însă trebuie luat în considerare faptul că în perioada situației de urgență autoritățile pot adopta măsuri care au ca efect restrângerea și limitarea mai multor drepturi. Prin urmare, nu se va putea susține că măsurile autorităților au avut un caracter absolut imprevizibil.

absoluta invincibilitate și inevitabilitate

Evenimentul trebuie să fie absolut irezistibil și insurmontabil. Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Prin urmare, dacă debitorul putea să se opună sau să evite efectele produse de forța majoră, însă nu a acționat în acest sens, atunci se va putea angaja răspunderea contractuală a acestuia.

Pentru a fi în prezența unui caz de forță majoră, condițiile de mai sus trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Cu toate acestea, intervenirea unui caz de forță majoră nu exonerează în mod automat pe debitor de la îndatorirea de a-și executa obligațiile contractuale. Astfel cum vom arata mai jos, pentru exonerarea de la răspundere contractuală trebuie îndeplinite condiții suplimentare.

Este important să menționăm că în baza OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, IMM-urile care sunt afectate de măsurile autorităților publice se prezumă că activează în condiții de forță majoră. Dovada forței majore se face în baza certificatului de situație de urgență care atestă că titularul acestuia se confruntă cu dificultăți financiare din cauza măsurilor adoptate de către autorități. Aici regăsiți mai multe detalii cu privire la prezumția de forță majoră a IMM-urilor.

Aici regăsiți mai multe detalii cu privire la condițiile și procedura de obținere a certificatelor de situație de urgență.

Condițiile de exonerare a răspunderii contractuale în caz de forță majoră

Astfel cum menționam și mai sus, simplul fapt al intervenirii unui caz de forță majoră nu are ca efect exonerarea automată a debitorului de la răspunderea contractuală. Pentru ca forța majoră să-și producă efectul exonerator de răspundere, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

imposibilitatea de executare trebuie să fie absolută și permanentă

Această condiție rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 1634 Cod Civil. Astfel, debitorul trebuie să demonstreze că imposibilitatea de executare a obligației contractuale este absolută (totală) și perpetuă. Dacă imposibilitatea este parțială, debitorul va fi ținut să-și execute obligația doar cu privire la partea care poate fi executată.

Conform art. 1634 alin. (3) Cod Civil, dacă imposibilitatea de executare este temporară, executarea obligației se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. În contextul actual, situația de urgență are caracter temporar, fapt care poate atrage în unele situații suspendarea obligațiilor contractuale, iar nu stingerea acestora în baza forței majore.

Trebuie să menționăm că această soluție nu este viabilă pentru toate categoriile de contracte. De exemplu, într-un contract de antrepriză, atunci când antreprenorul are un grafic strict de executare a lucrărilor, dacă unul dintre furnizorii de materiale de construcții nu își poate executa temporar obligația din cauza forței majore și suspendarea acestei obligații cauzează întârzierea executării lucrărilor, consideram că antreprenorul poate califica imposibilitatea temporară ca fiind o neexecutare esențială și poate solicita încetarea contractului.

Suspendarea executării obligației pare a fi o soluție care ar avantaja în special părțile care au încheiat contracte cu executare succesivă (de exemplu, contracte de închiriere, contracte de prestări servicii lunare, etc. ).

Dacă debitorul are capacitatea financiară de a-și executa obligațiile, însă executarea acestora a devenit excesiv de oneroasă, se pot aplica, eventual, dispozițiile art. 1271 Cod Civil privind impreviziunea, respectiv părțile contractante pot negocia adaptarea rezonabilă și echitabilă a contractului la noile împrejurări.

Dacă imposibilitatea totală și definitivă privește o obligație contractuală importantă, contractul este desființat de plin drept și fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dacă imposibilitatea de executare este temporară, creditorul va avea la dispoziție doua opțiuni: (i) poate suspenda propriile obligații ori (ii) poate obține desființarea contractului. Importanța obligației se stabilește conform prevederilor contractuale și voinței reale a părților la data încheierii contractului.

debitorul să nu-și fi asumat riscurile privind apariția unui caz de forță majoră

În cazul în care părțile contractante au stabilit în cuprinsul contractului că survenirea unui caz de forță majoră nu liberează partea de la executarea obligației, atunci debitorul va fi ținut să-și execute obligațiile chiar și în condiții de forță majoră.

debitorul să nu fi fost pus în întârziere

Conform dispozițiilor art. 1525 coroborat cu art. 1351 alin. (4) Cod Civil, dacă debitorul a fost pus în întârziere pentru neexecutarea în termen a obligațiilor sale, acesta va suporta orice pierdere cauzată de forța majoră. De la această regulă art. 1634 alin. (2) Cod Civil instituie o excepție conform căreia debitorul pus în întârziere va fi liberat dacă demonstrează că creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligației din cauza forței majore. Sarcina probei aparține debitorului.

obligația neexecutată să nu aibă ca obiect bunuri de gen

Obligația neexecutată poate avea ca obiect orice prestație, însă în situația în care obiectul obligației este constituit din bunuri de gen, atunci debitorul nu va putea invoca forța majoră pentru a justifica neexecutarea obligațiilor contractuale. Această excepție este prevăzută de art. 1634 alin. (6) Cod civil.

Bunurile de gen, spre deosebire de bunurile individual determinate, sunt lucruri care se determină prin trăsăturile speciei sau categoriei din care fac parte, individualizarea lor efectuându-se prin indicarea numărului, măsurii, greutății, etc. Spre exemplu, fac parte din această categorie: banii, cerealele, combustibilul, etc.

În concluzie, forța majoră va exonera pe debitor de răspundere contractuală doar dacă condițiile enumerate mai sus sunt îndeplinite în mod cumulativ. De asemenea, menționăm că debitorul are obligația de a notifica pe creditor cu privire la evenimentul care provoacă imposibilitatea de executare a obligațiilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.

Efectele forței majore. Situația creditorului care și-a executat obligațiile contractuale

Forța majoră are ca efect stingerea obligațiilor imposibil de executat, debitorul neputând fi obligat nici la executarea acestora și nici la repararea prejudiciului cauzat creditorului. Astfel cum menționam și mai sus, în situația în care imposibilitatea de executare privește o obligație importantă, forța majoră produce ca efect încetarea contractului, exonerând totodată pe debitor de la orice răspundere contractuală.

Interesantă este situația creditorului care și-a executat obligațiile contractuale, întrucât acesta nu are la dispoziție mijloace legale pentru a-l obliga pe debitor să-și execute obligațiile sale sau să-i repare prejudiciul cauzat prin neexecutare. Cu toate acestea, legea îi oferă creditorului câteva remedii legale pentru a-și recupera sau, după caz, minimiza pierderile.

Art. 1321 Cod civil prevede că una dintre cauzele de încetare a contractului este imposibilitatea fortuită de executare a acestuia. Art. 1322 Cod Civil, reglementând efectele încetării contractului, prevede expres că la încetarea acestuia părțile sunt liberate de obligațiile sale, ele putând fi însă ținute la repararea prejudiciilor cauzate și, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestațiilor primite în urma încheierii contractului.

Dispozițiile art. 1322 sunt detaliate în art. 1635 alin. (1) Cod Civil care prevede expres că restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut să înapoieze bunurile în temeiul unui act juridic ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră.

Prin urmare, creditorul are posibilitatea de a solicita de la debitor restituirea prestațiilor efectuate în baza contractului. Subliniem că regula restituirii prestațiilor va fi aplicabilă în funcție de natura juridică a relației contractuale, conținutul contractului și felul prestațiilor executate.