Photo by Marc Mueller from Pexels

În contextul actual provocat de pandemia de coronavirus Covid-19, statul a decis să instituie o prezumție legală de forță majoră în favoarea IMM-urilor afectate de măsurile adoptate de către autoritățile publice.

IMM-urile sunt întreprinderile mici și mijlocii care (i) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250 și (ii) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate.  Noțiunea de întreprindere include: (i) societățile înființate conform Legii societăților nr. 31/1990, (ii) societățile cooperative, (iii) persoanele fizice autorizate, (iv) întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale și întreprinderile familiale.

Conform art. X alin. (1) din OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare („OUG 29/2020”), IMM-urile care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice și care dețin certificatul de situație de urgență beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.  Din textul legal rezultă că IMM-urile beneficiază doar de o amânare a plății, obligația de plată nu se stinge, ci va fi executată după ce IMM-urile își vor relua activitatea.

În contractele în derulare, altele decât cele menționate mai sus, încheiate de IMM-urile care și-au întrerupt activitatea total sau parțial și dețin un certificat de urgență, poate fi invocată forța majoră împotriva acestora (IMM-urilor) numai după încercarea părților de a adapta clauzele contractuale cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.  Prin urmare, împotriva IMM-urilor se vor putea invoca efectele forței majore doar după o încercare prealabilă de adaptare a contractului la noile împrejurări create de pandemia de Covid-19.

Conform art. X alin. (3) din OUG 29/2020, se prezumă a constitui caz de forță majoră, împrejurarea care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei provocate de Covid-19, care a afectat activitatea IMM-urilor, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență.  Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat, astfel încât considerăm că în cazul contractelor încheiate după instituirea stării de urgență, măsurile autorităților nu mai îndeplinesc condițiile de forță majoră.  Aici regăsiți mai multe detalii cu privire la condițiile de forță majoră și liberarea de la executarea obligațiilor contractuale.

Prin urmare, toate IMM-urile care sunt afectate de măsurile autorităților se prezumă a fi afectate de forța majoră.  Din textul legal rezultă că de această prezumție beneficiază nu doar IMM-urile care și-au întrerupt activitatea, ci și IMM-urile care sunt afectate în alt mod de măsurile autorităților publice.  Dovada forței majore se face în baza certificatului de situație de urgență care atestă că titularul acestuia se confruntă cu dificultăți financiare din cauza măsurilor adoptate de autorități.  Este important să menționăm că IMM-urile care nu și-au întrerupt activitatea, pot obține un certificat de urgență doar dacă au înregistrat o diminuare a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020.

Aici regăsiți mai multe detalii cu privire la condițiile și procedura de obținere a certificatelor de situație de urgență.

Trebuie IMM-urile care sunt afectate de masurile autorităților să obțină un aviz de forță majoră de la Camera de Comerț și Industrie a României?

Avizul (certificatul) de forță majoră emis de către Camera de Comerț atestă că solicitantul este afectat de un caz de forță majoră.  Este important să menționăm că forța probantă a acestui aviz nu este absolută, creditorul întotdeauna având posibilitatea să conteste în instanță veridicitatea celor susținute de către debitor și să probeze că, de fapt, acesta din urmă are posibilitatea de a-și executa obligațiile contractuale.  În acest sens, creditorul poate să propună orice mijloc de probă.

Certificatul de urgență, de asemenea, atestă că titularul acestuia este afectat de un caz de forță majoră, însă creditorul întotdeauna poate răsturna în instanță această prezumție, folosind, în acest sens, orice mijloc de probă.

În această situație, din punctul nostru de vedere, atât certificatul de urgență, cât și certificatul de forță majoră au, în principiu, aceeași putere doveditoare.  Prin urmare, considerăm că IMM-urile care au obținut certificatul de urgență nu mai trebuie să obțină și certificatul de forță majoră, acestea putând face dovada forței majore în baza certificatului de urgență.